Descriere
Gălbiori nu creștem în grădina de la Coșteiu. Am vrea noi! Doar că, în drum spre Făget, să ducem gemul de smochine la o comandă, l-am văzut pe nea Ilie pe marginea drumului. Avea un coș cu două kilograme și jumătate de gălbiori, aceste minuni ale pădurii, numai bune pentru transformat în zacuscă pentru la iarnă. Gălbiorii i-am tăiat cubulețe mai mari, după ce i-am curățat pălărie cu pălărie, tras la tigaie și mai apoi adăugat la zacusca noastră clasică. A ieșit o delicatesă, aviz amatorilor de ciuperci de pădure, pe care nu știm să o descriem în cuvinte.
Ingrediente: Gălbiori de pădure (culeși de lângă Făget) cu ardei roșii grași, ceapă, ulei, sare, piper, mirodenii (5%) și lemn de foc încet.
Conservanți: Acest produs nu conține conservanți. Punem doar un praf de aspirină pentru a ajuta la prezervarea naturală a preparatului.
Termen de valabilitate: 12 luni de la sigilarea produsului (creat marți, 16 septembrie 2025) datorită sterilizării fiecărui borcan și capac dinainte, prin fierberea lor în apă, precum și sigilarea produsului final în bain-marie.
Taxa pe borcan: Prețul final conține un adaos de 2,5 lei pentru borcan, pe care îl poți returna după ce consumi produsul.
Livrare: Gratuită în Timișoara și în județul Timiș. Pentru restul țării, se percepe o taxă de 20 de lei pentru ambalare și livrare la easybox.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.