Despre noi

După 15 ani de agitație zilnică lucrând în jurnalism, marketing, creare de conținut și altele, mi-am dat seama că am luptat mereu pentru visul altora, ceea ce nu este neapărat greșit, însă ignorându-l complet pe al meu.

Visul meu? 🤔 Să creez un produs bun, cu adevărat bun, de o calitate pe care nu o poți pune la îndoială, care să le aducă aminte oamenilor că da, se poate și la noi, în România, fără „manevre”. Și care să merite banii, să te facă să zici „da, într-adevăr e al naibii de bună treaba asta!”

Cum voi face asta? 😅 Fac gemuri și alte bunătăți la borcan de când mă știu, an de an, alături de bunica mea. Am călătorit în 33 de țări din toată lumea și știu ce înseamnă un produs artizanal de calitate. De la deliciosul ragù di Chianina din Toscana, la sosul romesco din Catalonia, apa de trandafir din Magrebul marocan sau untul de mere din câmpiile Pennsylvaniei. Le-am savurat pe toate!

Și totuși, cel mai bun produs este tot cel pe care îl facem acasă. Nimic, absolut nimic nu se compară cu acea savoare sinceră, care te cuprinde de îndată ce deschizi și miroși borcanul cu zacuscă, cu legume pe care le-ai cules de dimineață și le servești pe o felie de pită caldă seara, înainte de apus.

Sau gemul de-abia răcit, care te frige un pic la buze când îl guști pentru că nu mai ai răbdare. Sucul de roșii, bulionul, atât de aromat de parcă acum l-ai luat de pe foc, deși e îmbuteliat de câteva luni și stă cuminte pe raftul din cămară, gata să fie transformat în cea mai gustoasă supă cu litere posibilă.

Gem Boss?! 😎 Așa a luat naștere brandul acesta. Și indiferent dacă îți place sau nu numele, care nu este altceva decât un mod inedit de a ieși în evidență printre rafturi online sau de la băcănia din colț (plus faptul că am vrut să fiu și eu șef… și m-au pus la ceaun!) cu siguranță îți vor plăcea gemurile, sosurile, zacusca sau bulionul nostru. Sosurile dulci sau iuți. Tocanele de legume. Uleiurile și oțeturile. Și Dumnezeu știe ce alte invenții ne mai trec prin cap.

Nu trebuie să ne crezi pe cuvânt. Nici nu ar fi normal!

Gustă-le, și mai vorbim după.

Poftă mare! 💙

Grădina gem boss

Garoafelor 16, Coșteiu, Timiș, România